Prajitura cartof cu carabinieri, vamesi, irakieni cu AK 47. Topping de ucrainence roscate

In De povestit nepotilor by Iulian Sirbu1 Comment

Cateva intamplari de prin vami 

Cand sa pun si eu pentru prima data piciorul pe pamantul Italiei (in oct 2007) sunt reperat de carabinieri (eram intr-o mare de nemti) si luat la intrebari. Se intampla in Venezia, in port. Brunet de felul meu, cu o plasa in mana, plus nebarbierit de cateva zile, nici nu ieseam in evidenta! De atunci incerc sa fiu mereu fresh cand trec granita. M-au tinut 15 minute in ploaie. Nu le-a placut de fata mea si s-au legat de faptul ca nu aveam decat pasaportul la mine, nu si buletinul. Ei o tot dadeau inainte ca de ce nu am si cartea de identitate la mine! Stupido!

Intorcandu-ma din Italia, capsunarii din autocarul Atlassib vin cu stralucita idee de a da fiecare cate 5 euro vamesilor unguri sa nu ne controleze bagajele, pentru ca asa se face. Prima si ultima data cand am dat mita  in vama!

Bucuresti Baneasa – “Domnul Iulian Sirbu este rugat sa se prezinte la…” Fuck, se putea sa nu fiu eu implicat in ceva dubios prin aerogara asta?! Pentru ca plecam spre Mont Blanc, aveam rucsacul captusit cu tot felul de chestii metalice: arzator, amnar, baterii, briceag. Cei care scanau bagajele s-au panicat putin, le-am deschis rucsacul, le-am explicat care-i treaba cu tot echipamentul si apoi nu mai scapam de ei, tineau sa-mi povesteasca cum se duc ei pe Jepii Mici in adidasi.

Baghdad. Ehee, acum e acum. Bagaje: pentru ca nu aveam carne de porc si materiale porno am scapat repede. Viza: nu prea ne intelegem cu vamesii, le aratam niste hartii in araba, numai numele noastre erau cu caractere latine, ei se arata multumiti de asta. Asteptam cam jumatate de ora in cel mai urat aeroport pe care l-am vazut in viata mea! Suntem anuntati apoi ca ne costa 2 dolari de caciula (viza insa costa mai mult dar fusese platita inainte de companie). Mi-au lipit un autocolant cat toata pagina si culmea, mi-au scris numele corect! 🙂  Cand asteptarea ia sfarsit, bucuros si cu dor de duca, ies din aeroport sa vad daca ne asteapta cineva. La usa un irakian cu un AK – 47, hai incearca sa intri in aeroport daca mai poti! Ca sa intru in aeroport trebuia sa trec printr-un filtru de securitate, am renuntat si am preferat sa-mi imaginez cum explodeaza masini pe aleea din fata. Intr-un final apare si soferul nostru, un pakistanez care ne saluta si ne intreaba ce mai facem. In romaneste! 🙂

Tot Baghdad, de data asta trebuia sa ies. Sa spunem mai intai ca pana sa ajungi la aeroport sunt puncte de control pe autostrada unde trebuie sa te dai jos din masina, esti controlat in bagaje si corporal, iar masina este verificata cu o oglinda si cu caini. Cand ajungi in apropierea aeroportului iti lasi bagajele la un loc cu toata lumea si te indepartezi de zona respectiva. Bagajele sunt deschise si verificate de caini si apoi manual. Faza asta se repeta de vreo doua ori, timp in care in jurul tau roiesc irakieni care vor sa-ti vanda ultimul model de iPhone cu 100 de dolari si indieni/nepalezi care matura trotuarele.

Vadu Siret, granita cu Ucraina – o ucraineanca roscata ne verifica pasapoartele, mie si lui Marius. Ne intreaba unde mergem si Marius se pierde. Noi am fi ramas cu ea in vama, insa eram la inceputul unei noi expeditii prin munti!

30 decembrie 211 – In punctul de frontiera Solotvino/Sighetul Marmatiei vamesii ucraineni ma intreaba de ce nu am stampila in pasaport. Pai probabil din cauza roscatei de mai sus! M-au intrebat pe unde si cand am intrat in Ucraina si o tot dadeau inainte cu stampila, ca de ce nu am? Le-am spus ca nu e treaba mea sa am grija de astfel de detalii. Actually, e treaba ta ca si calator sa verifici lucrurile astea, insa chiar nu mi-am dat seama pe moment. Ah, inca ceva: trecerea acestei granite a reprezentat o premiera pentu mine, a fost prima granita trecuta per pedes! Sa nu uit de vamesii romani, ne-au pus sa scoatem totul din rucsaci si s-au uitat cu mare atentie prin ei. Dupa cum stiti la granita cu Ucraina contrabanda cu tigari e in floare si ei nu iarta nimic.

In februarie 2011 eram in Foz do Iguaçu, Brazilia si trebuia sa trec in Puerto Iguazu, Argentina. Pentru ca ma grabeam, m-am combinat cu doi evrei si un suedez la o masina mica. Nici nu ne-am deranjat sa coboram din masina, soferul ne-a luat pasapoartele si s-a intors dupa cateva minute cu ele stampilate! Bagaje controlate? Nema!

Nu acelasi lucru se intampla la granita cu Chile, unde datorita unei reglementari tampite – nu ai voie sa intri cu niciun fel de produs de origine vegetala si/sau animala in Chile – controlul e amanuntit si dureaza ceva.

Dupa vreo saptamana de stat in Chile, mi se face dor de Argentina, asa ca hotarasc sa ma intorc. Insa nu-mi gaseam hartia pe care o primisem la vama cand intrasem in tara! Transpirat, sun la ambasada, astia imi spun ca tre’ sa ma duc la politie si sa platesc o taxa pentru hartia aia pierduta, dar imi recomanda sa nu ies pe strada in ziua respectiva, ca e nu-stiu-ce-demonstatie de protest! Ia s-o caut eu mai bine. O gasesc intr-un final! Asta e o strategie buna pentru a aduce bani la bugetul tarii, ii dai turistului o hartie cand intra in tara ta si-i spui s-o prezinte la iesire! Bineinteles ca multi o vor pierde si asa mai faci si tu un ban cinstit pentru a-ti plati functionarii!

La voi cum se desfasoara ostilitatile in vama?

P.S. Am sarit intentionat peste episoadele in care sunt descaltat in aeroporturi, s-a intamplat de prea multe ori si reprezinta ceva banal. Poate de aceea imi place cu trenul mai mult, aici nu te descalta nimeni (e de discutat si aici despre cazul particular al celor care se descalta, desi n-ar trebui!)

sursa foto

Iulian SirbuPrajitura cartof cu carabinieri, vamesi, irakieni cu AK 47. Topping de ucrainence roscate

Comments

  1. Pingback: Recomandarea de joi #1 | Cristian Iosub

Leave a Comment

one × 3 =