Carte de ca-la-to-ri-e: Arabian Sands de Wilfred Thesiger

In Carti de calatorie by Iulian Sirbu1 Comment

Nisipul desertului si desertarea nisipului. Despre nisipul din desert si despre nisipul care ne incetoseaza privirea cand ne uitam la aproapele nostru si-l judecam dupa aparente

De doua ori am iesit cu cartea afara s-o citesc, de doua ori s-a pus un vant puternic ce a ridicat nisipul din jur si mi-a umplut-o de firicele de nisip (cand o sa termin cartea asta o sa ma apuc de citit In Siberia de  Colin Thubron doar ca sa vad daca se face brusc frig!). Englezu’ asta care a scris cartea are cateva scantei de geniu pe alocuri (doar a fost boxeur la Oxford 😀 ) mai ales la inceputul cartii cand spune ca “I went there with a belief of my own racial superiority, but in their tents I felt like an uncouth, inarticulate barbarian, an intruder from a shoddy and materialistic world. Yet from them I learnt how welcoming are the Arabs and how generous is their hospitality” [p. 38]. Si incercarea mea de traducere: “M-am dus acolo cu credinta in superioritatea rasei mele, dar in corturile lor m-am simtit ca un necioplit, ca un barbar incapabil sa articuleze un cuvant, un intrus dintr-o lume inferioara si materialista. De la ei am invatat cat de primitori sunt arabii si cat sunt de generosi si ospitalieri.”

Cand il cunosti pe cel de langa tine, incetezi sa-l mai judeci, spunea un prof din liceu.

Ce aflam apoi din paginile cartii: ca beduinii intotdeauna vobesc tare, nu pentru ca ar fi tari de urechi, ci pentru ca toti sa auda conversatia, la ei neexistand  notiunile de “intimitate”, “spatiu privat”, “discutie privata” etc. Cand cineva vorbeste, acel lucru e de importanta pentru toata lumea si toti sunt invitati sa participe la discutie.

Oaspetii unui beduin sunt mai presus decat propria persoana, nu de putine ori s-a intamplat ca autorul impreuna cu cei cu care calatorea sa ramana nemancati peste noapte deoarece aveau oaspeti si acestia aveau intaietate la masa. Alta data Thesiger povesteste cum au ajuns ei in dreptul unei fantani dupa multe zile de calatorie prin desert si se pregateau sa bea apa, dar unul din ei lipsea (nu mai tin minte exact motivul, probabil se ocupa de camile sau se asigura ca nu-i urmareste nimeni). Faza e ca niciunul dintre ei n-a baut apa pana n-a venit celalalt care lipsea (dupa vreo 5 ore a aparut individu’).

“Probleme” apareau si la impartirea mancarii, mereu se gasea cineva care sa spuna ca el a primit mai mult decat ceilalti si se oferea imediat sa imparta surplusul cu altcineva, care la randul lui spunea ca si el are foarta multa mancare si nu e drept sa manance el atat. Autorul nu a auzit pe nimeni plangandu-se ca a primit prea putina mancare (si a trait printre ei cam 5 ani).

Cea mai cumplita singuratate este in multime

“It is true that the worst loneliness is to be lonely in a crowd. I have been lonely at school, and in European towns where I knew nobody, but I have never been lonely among Arabs. I have arrived in their towns where I was unknown, and I have walked into the bazaar and greeted a shopkeeper. He has invited me to sit beside him in his shop and has sent for tea. Other people have come along and joined us. They have asked me who I was, where I came from, and innumerable questions which we should never ask a stranger.” [p. 164]

“E adevarat ca singuratea e cea mai grea cand te simti singur desi esti in multime. M-am simtit singur la scoala si in orasele europene unde nu cunoasteam pe nimeni, dar nu am fost niciodata singur printre arabi. Am sosit in orasele lor unde eram necunoscut, am mers in bazar si am salutat un vanzator. Acesta m-a invitat sa stau cu el si a trimis pe cineva sa aduca ceai. Alti oameni au venit si ni s-au alaturat. M-au intrebat cine sunt, de unde vin si mi-au mai pus apoi o multime de intrebari pe care de obicei nu le pui unui strain.”

O alta caracteristica a beduinilor e sa se comporte in doua moduri total opuse in aceeasi situatie, pot fi ori foarte generosi ori foarte rai (autorul a fost amenintat cu moartea de alti arabi in Oman, pentru ca era crestin, si nu a fost lasat sa bea apa din anumite fantani). Totusi, cei care calatoreau cu el erau gata sa se lupte chiar cu cei din acelasi trib si sa-si dea viata, pentru ca tovarasii de calatorie sunt mai presus de orice, in acceptiunea beduinilor. Desi timp de luni de zile, cat calatoreau prin desert, beduinii erau abstinenti, totusi nu priveau acest lucru ca pe o virtute. Voiau neaparat sa aiba copii si considerau ca femeia a fost data de Dumnezeu pentru satisfacerea barbatului.

“What is the news?” – “Care sunt noutatile?”

Aceasta intrebare este pusa de beduini tuturor celor intalniti, cunoscuti sau nu. In desert nu e loc de reticenta sau rusine, orice lucru se poate dovedi de o importanta vitala si trebuie impartasit cu toata lumea. Temele principale de discutie sunt pretul diverselor marfuri din bazar, cine a pradat, cine a fost pradat, cine a devenit faimos in ultimul timp, cine a fost umilit, cine a mai murit, ce aliante s-au incheiat intre triburi, unde se afla cele mai bune locuri de pasunat pentru camile etc. De-a lungul timpului, datorita acestei barfe continue, oamenii au devenit constienti ca fiecare actiune a lor va fi cunoscuta de toata lumea. Aceasta stare a lucrurilor are parti bune si mai putin bune, de exemplu multi dintre ei se comportau teatral, puneau pret prea mare pe gesturi, conversatie, de parca ar fi fost tot timpul in transmisie directa din casa Big Brother. Autorul ne spune ca a existat odata un seic beduin cunoscut ca “The Host of the Wolves” (Gazda lupilor), pentru ca de fiecare data cand auzea un lup urland in jurul cortului sau, isi trimitea fiul sa duca o capra in desert, pentru ca nu vrea ca nimeni sa urle de foame langa el si el sa nu-l hraneasca. [p. 170]

Thesiger e pornit foarte tare impotriva cucerilor tehnologice ale epocii lui si probabil e unul dintre pionerii miscarii anti-globalizare. Desi se folosise inainte de masini, trenuri, avioane, radio cat timp se afla in desert nu foloseste nimic din toate acestea pentru a calatori, calatoreste numai pe jos sau pe camile. Un exemplu elocvent este atunci seicul Zayid ii ofera o masina pentru a-si continua calatoria, iar cand autorul refuza, spunand ca prefera sa merga pe o camila, seicul ii ofera camila proprie, Ghazala (Gazela), camila pe care visa s-o conduca orice arab din desert. Totusi, se contrazice singur, la un moment dat Thesiger (care era ofiter al Marii Britanii) da ordin ca un avion al R.A.F. (Royal Air Force) sa-l aduca pe un beduin din cealalta parte a Peninsulei Arabiei ca sa-si poata incepe calatoria.

Nu stiu ce as mai putea adauga despre acesti oameni, decat ca sper sa-i intalnesc intr-o buna zi, cat inca nu sunt prinsi total in meandrele modernitatii.

P.S. Cartea nu e inca tradusa in romana, eu am cumparat-o de pe amazon si am citit-o cu dictionaru’ langa mine, sunt cam incompetent cand vine vorba de citit in limba lui Jerome K. Jerome. Prin urmare traducerea citatelor imi apartine si aveti dreptul de a nu fi de acord cu ea.

P.P.S. Majoritatea cartilor pe care le-am comandat in ultimul timp le-am descoperit pe viajoa, fetele care se ocupa de site au facut o lista cu 60 de carti peste care ar trebui sa va aruncati ochii, fie ca sunteti nomazi sau sedentari.

Sursa foto: Pitt Rivers Museum

Nota: articolul este editat dupa cel scris in 2010, pe blogul meu personal.

Iulian SirbuCarte de ca-la-to-ri-e: Arabian Sands de Wilfred Thesiger

Comments

  1. Pingback: Cum poţi călători cu mine în vacanţa #cutrenul în Europa? | Trans – Ferro

Leave a Comment

four − two =