Propunerile mele pentru strategia de dezvoltare a CFR Călători

In Transport feroviar by Iulian Sirbu2 Comments

Noul director CFR Calatori, Ştefan Roşeanu, pregăteşte strategia de dezvoltare a companiei. Aceasta va fi prezentată oficial în curând. Am găsit in Ziarul de Investigaţii urmatoarele informaţii:

  1. se vor introduce trenuri cadenţate pe rutele unde exista cerere mare: Bucureşti – Ploieşti, Ploieşti – Buzău, Buzău – Focşani, Focşani – Bacău. Acestea vor circula in regim de tren Regio, la fiecare jumătate de oră.
  2. pe ruta Constanţa – Mangalia vor fi introduse automotoare Siemens Desiro, tot in regim de tren Regio.
  3. mai multe trenuri pe linia Bucureşti – Constanţa
  4. trenul Henri Coandă Expres va circula până la Urziceni, pentru a acoperi din costurile de funcţionare. În acest moment, acest tren consumă lunar 150.000 de euro şi produce numai 500 de euro!

Mai jos aveti propunerile mele către CFR Călători.

Oferte tarifare

  1. CFR Călători să reducă preţul biletelor, astfel încât călătoria cu trenul Regio, clasa a 2a, să nu fie mai scumpă decât cea cu microbuzul pe aceeaşi distanţă.
  2. şoferilor care renunţă la naveta cu maşina personală să li se acorde reduceri suplimentare la cumpărarea biletelor sau a abonamentelor
  3. schimbarea suportului pentru Cardul TrenPlus, suport ce e un bilet de carton în acest moment, cu un card de plastic adevărat şi îmbunatăţirea acestuia cu oferte suplimentare: transportul gratis al bicicletei, reduceri la cuşetă, reducere la vagonul restaurant, parcare gratuită în zona gării
  4. introducerea unui abonament de 1 zi, pentru un numar de 1-5 persoane, cum există în Germania
  5. oferte speciale neanunţate – de exemplu fiecare al 100-lea client nu mai plăteşte biletul sau primeşte 50% reducere la urmatorul bilet cumpărat. Ideea e ca pasagerul să nu se aştepte la această surpriză
Îmbunătăţirea condiţiilor de călătorie şi siguranţa călătoriei 
  1. naşii să-i amendeze pe cei care fumează în tren, să nu mai treacă indiferenţi pe lângă ei
  2. minim doi poliţişti TF/tren care să vegheze la siguranţa pasagerilor. Pasagerii fără bilet, cei care scuipă seminţe sau consumă băuturi alcoolice să fie daţi jos la prima staţie şi amendaţi.
  3. să se instaleze routere Wi-Fi în gările principale şi în trenurile InterRegio şi InterCity, în cel puţin un vagon.
  4. toate trenurile InterRegio şi InterCity să aibă vagon restaurant sau bistro
  1. vagoane speciale pentru biciclete în fiecare tren
  2. mentenanţa garniturilor de tren, astfel încât să nu iasă pe traseu cu defecţiuni la sistemul de închidere al uşilor, la ventilaţie/aer condiţionat etc.
  3. igienizarea tuturor sălilor de aşteptare, repararea mobilierului şi permiterea accesului în ele doar pe baza prezentării unui bilet valabil de călătorie
  4. vagoane speciale pentru transportul automobilelor, pe ruta Constanţa – Bucureşti – Arad (sau Oradea). Sunt sigur că mulţi şoferi dor dori să evite drumurile proaste şi aglomerate şi să ajungă odihniţi la destinaţie
Mai mulţi bani pentru companie
  1. spaţiul publicitar de pe spatele biletelor de călătorie şi din interiorul/exteriorul trenurilor să fie scos la licitaţie
  2. magazin online cu obiecte ce poartă sigla CFR Călători
  3. promovarea Muzeelor CFR
  4. să se instaleze automate de vânzare a biletelor în principalele staţii CF şi aceste automate să accepte şi numerar, nu doar carduri
  5. emiterea unui card de credit/debit co-branded. Acest card să ofere reduceri la diferiţi parteneri. Acest card ar putea fi combinat cu Cardul TrenPlus.
  6. promovarea trenului Henri Coandă Expres şi cumpărarea online a biletului pentru acesta, ideal in combinaţie cu cel de avion (Amadeus Rail este soluţia de care aveţi nevoie)
  7. încheierea unui parteneriat cu un portal de rezervări hoteluri – exemplu booking.com
  8. instalarea de cutii automate pentru lăsarea bagajelor, în special în staţiile unde nu mai exista birou de bagaje de mână
Îmbunătăţirea imaginii companiei 
  1. prezentarea în timp real a tuturor întârzierilor şi contorizarea acestora, astfel încât această informaţie să fie disponibilă oricui, în orice moment.
  2. realizarea de aplicaţii pentru mobil (iPhone/Android în principal)
  3. CFR Călători să invite lunar un grup de bloggeri/jurnalişti pe care să-i plimbe cu trenul prin România, eventual cu un tren special, de epocă, cum este Trenul Regal
  4. cât mai multe sondaje efectuate atât online, cât şi în trenuri, în gări, pentru a afla care sunt nevoile călătorilor, în principal ale navetiştilor, călătorilor business şi turiştilor
  5. widget cu mersul trenurilor care să poată fi preluat de toate siturile interesate
  6. angajarea unei companii de PR

Acestea au fost propunerile mele. Dacă vreţi să le discutăm sau aveţi altele în plus, aştept comentariile voastre. Împreuna suntem mai puternici!

Iulian SirbuPropunerile mele pentru strategia de dezvoltare a CFR Călători

Comments

  1. Pingback: trans-ferro.com | Prezentarea primului tren modern din Republica Moldova [+hartă cu traseul] | Page: 1 | trans-ferro.com

  2. CFR 2050

    Trenuri regio din jumatate in jumatate de ora nu cred ca este cazul, trenul nu este totusi duba de Ploiesti… Si iar nu inteleg de ce cadentare atat de densa pe M500 si nu pe M300 intre Ploiesti si Brasov asa cum ar fi normal . Oricum, eu zic mai bine sa incepem cu cadentare regioexpres si nu regio la ora intre Bucuresti si Brasov si trenuri regio puse doar la orele la care navetistii au nevoie de ele, adica dimineata si dupa-amiaza. Daca bagam trenuri cadentate la jumatate de ora deja ne aruncam prea tare, plimbam trenuri goale si aglomeram reteaua aiurea. O alta masura excelenta ar fi legata de necesitatea aducerii la exact acelasi nivel a tarifelor IC si IR, atata vreme cat nu ai IC langa IR imediat singurul lucru pe care ar trebui sa le diferentieze ar fi doar confortul si numarul de opriri. Si pe M500 este buna introducerea unor astfel de trenuri in regim regioexpres la fiecare ora dar si intre Timisoara si Arad , Braila-Galati si Brasov-Sibiu.

Leave a Comment

4 × 5 =