Le Transperceneige: salvarea omenirii depinde de mersul acestui tren

In TF Cultural by Iulian Sirbu1 Comment

Pământul este acoperit de zăpadă şi gheaţă, ca urmare a unei noi ere glaciare. Ultimii oameni de pe planetă sunt nevoiţi să călătorească cu un tren ce merge încontinuu pe o linie ce înconjoară globul. Acesta este singurul mijloc de transport funcţional ce-i poate proteja pe ultimii locuitori ai planetei, deveniţi călători fără voia lor, pentru a putea supravieţui. Afară sunt -80 gr. C, dar nici înăuntrul trenului nu este mai cald: diferenţele de clasă dintre pasagerii trenului sunt evidente, unii mor de foame, iar alţii se lăfăie în lux, petreceri şi beţii. Conflictul e pe cale să izbucnească…

Snow Piercer

Snow Piercer sursa: artinfo.com

Le Transperceneige este numele acestui tren şi numele unui serial de benzi desenate după care va fi făcut filmul Snow Piercer. Nuvela Le Transperceneige a fost desenată de Alexis şi Jean-Marc Rochette şi scrisă de Jacques Lob şi Benjamin Legrand.

Regizorul Bong Joon-ho va ecraniza această BD, realizând astfel cel mai scump film din istoria Coreei de Sud – 39,2 milioane de dolari. Filmul va avea actori precum Chris Evans (Captain America), Song Kang-ho (The Host, 2006), Alison Pill, John Hurt, Tilda Swinton, Ed Harris,Octavia Spencer, Jamie Bell şi Ewen Bremner.

Se pare că filmul va apărea anul viitor, la o dată ce va fi anunţată. Până atunci, am două rugaminţi: cei care locuiţi prin Franţa/Belgia, dacă vedeţi seria asta de benzi desenate, anunţati-mă şi pe mine, vă rog frumos! Pentru ceilalţi: voi cum vă imaginaţi filmul? Eu mă gândesc la acest tren ca la o Arcă a lui Noe postmodernistă şi decadentă, ceva în genul Sin City!

Le Transperceneige

Le Transperceneige sursa

Iulian SirbuLe Transperceneige: salvarea omenirii depinde de mersul acestui tren

Comments

Leave a Comment

eighteen − 7 =