Crăciunul – sfârşitul unei călătorii, începutul alteia

In Ganduri calatoare by Iulian SirbuLeave a Comment

Crăciunul reprezintă pentru creştini Naşterea lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, din Fecioara Maria. Din acest motiv, este una din cele două mari sărbători creştine, a doua fiind Paştele. Pentru Fecioara Maria, naşterea Domnului a venit la finalul unei călătorii, după cum spune şi colindul: că la Bethleem, Maria, săvârşind călătoria… Apropo de colinde: a colinda înseamnă a merge din casă-n casă, a duce o veste, a fi mesager.

Noi umblăm şi colindăm

Obiceiul a fost iniţial păgân dar cu timpul a fost adoptat de biserica creştină. Naşterea lui Hristos a adus lumii un nou început, a marcat startul unei noi ere, eră bazată pe iubire, poate mai mult ca niciodată.

Acest lucru a însemnat un pas înainte important pentru călătorii, sentimentul de fraternitate a crescut în intensitate (sau poate atunci a apărut?) şi astfel oameni care se vedeau pentru prima dată, în calitate de gazdă şi de oaspete, aveau încredere unul în celălalt.  Nu spun că înainte de era creştină oaspetele nu era respectat – avem mărturii în acest sens în textele antichităţii, cum ar fi următoarele versuri din Iliada:

Dulcea ca mierea o vorbă-i grăi: “O, păstor de popoare,
Chiar că din vechi, din părinţi, îmi eşti oaspe iubit şi de seamă:
Oineus, odată, pe Bellerofontes, cel fără de prihană,
Îl ospeţi în palatu-i, vreo douăzeci de zile, la sine,
Iar ei schimbară olaltă şi daruri frumoase de oaspe:
Oineus atunci îi dădu cingptoarea-i de purpură, mândră,
Bellerofon un pocal, tot din aur, cu gemene toarte…

Ai, dar, la mine-ospeţie, în Argos, în mijloc de ţară,
Iar tu în Lycia-mi dai, de-oi ajunge în vestita ei obşte”.

Iliada, Cântul VI, 214-220 şi 224-225 (trad. Dan Sluşanschi). Rândurile de mai sus reprezintă dialogul dintre Diomede şi Glaucos, doi participanţi la războiul troian care-şi dau seama că părinţii lor se cunoşteau şi hotărăsc să nu se mai lupte între ei şi fac schimb de arme. Părerea mea este că dacă nu apucau să discute şi să-şi dea seama ce legături strânse există între ei, Diomede nu i-ar fi lansat lui Glaucos invitaţia de a-l avea ca oaspete şi mai mult ca sigur l-ar fi ucis în luptă.

O dată cu apariţia creştinismului relaţiile dinte oameni s-au schimbat considerabil şi călătoriile au căpătat o nouă dimensiune. Apostolii au călătorit foarte mult pentru a propovădui noua religie, apoi au apărut pelerinajele. Dacă în antichitatea precreştină te aflai departe de casa ta, asta însemna că fie eşti soldat, fie ai fost vândut ca sclav, fie erai negustor*. Da, nobilii romani aveau case de vacanţă – villa romana – dar acestea sunt excepţii. De femei nu mai vorbesc, ele stăteau acasă şi în afară de Medeea şi Elena din Troia nu-mi vin acum în minte multe femei care să fi călătorit – şi când o făceau, nu putem fi siguri că asta era dorinţa lor. Aşadar, din punctul meu de vedere, creştinismul a dus la democratizarea călătoriei.

*Notă: nu am adus vorba despre migraţii, care sunt şi ele o formă de călătorie, pentru că am încercat să mă axez pe călătoria pe care o făceai ca expresie a propriei voinţe, fără să fii nevoit să pleci pentru că toţi ceilalţi pleacă. 

Pentru noi românii, Crăciunul are şi o altă însemnătate: este ziua în care dictatorul comunist Ceauşescu a fost judecat, condamnat şi executat. Este ziua în care poporul român a scăpat de jugul comunist (faptul că nu am scăpat de tot nici în ziua de astăzi face obiectul altei discuţii). Crăciunul a fost şi pentru români sfârşitul unei călătorii şi începutul alteia. Sfârşitul unei călătorii în beznă, călătorie în care s-au întâmplat evenimente ce nu pot fi concepute de mintea unui tânăr de 20 de ani sau a oricui om care nu le-a fost martor. Dar (încă) puteţi vorbi despre aceste lucruri cu cei mai în vârstă şi puteţi citi despre ele. Ăsta e şi motivul principal pentru care scriu aceste rânduri. Să vă dau un singur exemplu referitor la comunism: răscoala de la Motru, din 19 octombrie 1981. Mărturia unui participant la răscoală, condamnat apoi la 8 ani de închisoare:

Trecuse de miezul nopţii şi dacă au văzut că nu ne pot împrăştia cu gloanţe, atunci au tras cu vidanjele din canalizarea oraşului şi au aruncat în noi cu căcat. Noi ­le-am cerut pâine şi ei ne-au dat căcat! Ăsta a fost regimul comunist din România!

Soare a trecut prin trei închisori şi a îndurat torturi cumplite din partea Securităţii. Cel mai cumplit este că i-au fost zdrobite testiculele şi n-a mai putut avea copii.

Citeam acum câteva zeci de minute cuvintele lui Boris Pasternak despre comunism:

Despre acea lume trebuie scris în aşa fel, încât să ţi se oprească bătăile inimii şi părul să ţi se ridice în cap. A scrie despre ea nepăsător, obişnuit, a scrie fără ca scrisul să zguduie, a scrie mai palid decât au zugrăvit Petersburgul Gogol şi Dostoievski n-ar fi doar stupid şi deşert, ci şi josnic şi iresponsabil. Suntem încă departe de acest ideal.

(nu ştiu în ce carte a spus Pasternak asta, eu am preluat citatul din prefaţa la Povestea Elisabetei Rizea din Nucşoara) 

Crăciunul este pentru mine sfârşitul unei călătorii şi începutul alteia. Nu, n-o să vă recomand locuri unde v-aţi putea petrece Crăciunul. Ba nu, mint, o să vă recomand câteva locuri, trei la număr: Biserica, familia şi apoi strada. Biserica pentru că acolo poţi aprinde o lumânare pentru cei care şi-au dat viaţa pentru libertate şi chiar şi pentru cei care ne-au îngrădit-o! Familia pentru că eşti sânge din sângele părinţilor tăi – chiar nu e nevoie să argumentez asta – şi strada pentru că oamenii trăiesc pe stradă. Şi când spun oamenii trăiesc pe stradă, acest lucru poate fi înţeles în două moduri şi m-aş bucura dacă n-ar trebui să le explic. Poţi petrece clipe nemaipomenite pe stradă, fie în jurul căsuţelor de lemn dintr-un târg de Crăciun unde poţi mânca un kürtős kalács, o turtă dulce, un vin fiert şi te poţi bulgări cu iubita. Sau te poţi interesa de viaţa unui om al străzii  – apropo, corect se spune persoană adultă fără adăpost, să nu ziceţi că nu v-am spus! Să nu uităm însă că în stradă s-a şi murit! Pentru lucrurile astea simple de care ne bucurăm în anul de graţie 2012 să le mulţumim luptătorilor anticomunişti, fie că au fost în rezistenţa din munţi, fie pe străzile Timişoarei, Bucureştiului, Braşovului, Iaşiului şi ale celorlalte oraşe martir din România!

Ca de atâtea ori în viaţă, eşti în faţa unei alegeri, eşti în faţa unei noi călătorii. Fii recunoscător.

Drumuri bune şi Crăciun fericit! Şi nu uita, române, să fii bun! ŞI NU UITA, ROMÂNE! 

Iulian SirbuCrăciunul – sfârşitul unei călătorii, începutul alteia

Leave a Comment

13 − 4 =